Iulian 22 Posted June 15, 2016 Report Share Posted June 15, 2016 Numele bărbatului din imagine este Edward Mordrake, nu i se cunoaște data reală a nașterii dar cercetătorii susțin că el a existat cu adevărat iar povestea lui este halucinantă. Edward era un moștenitorul foarte bogat al uneia dintre cele mai înstărite familii din Anglia. Era considerat un om înțelept, muzician, și cu maniere foarte elegante. Se spunea că era foarte arătos, dacă era privit din față, totuși, cel de-al doilea lui chip, cel din spate, era imaginea răului pur. Celălalt chip, de fapt geamănul parazitar al lui Edward, se pare că poseda propria inteligență și avea mereu cele mai malefice intenții. Se spune că ochii urmăreau oamenii din jur iar buzele șopteau sau bolboroseau încontinuu, apoi zâmbea și se strâmba, în timp ce Edward își plângea soarta blestemată și își dorea să moară.Deși se pare că nicio voce nu se auzea cu adevărat, Edward jura că geamănul malefic îl ținea treaz în fiecare noapte cu șoaptele lui malefice. Povestea are un final dramatic, Edward Mordrake se va sinucide la vârsta de 23 de ani, într-o versiune de legendă a acestei istorii, el ar fi tras un glonț între ochii geamănului pe care îl ura. Read more: STIRILE.ROL.RO Quote Link to post Share on other sites
Recommended Posts
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.